Produse

Tomate BUZĂU 1600

Soi semitardiv de tomate, cu creştere nedeterminată, viguros. Fruct mare, ~200 g, de formă sferică. Suprafaţa fructului - netedă, de culoare roşie uniformă. Fructul este ferm, nu crapă. Se cultivă în toate zonele favorabile culturii tomatelor. Tolerant faţă de atacul principalilor agenţi patogeni. Potenţialul de producţie - 60-80 t/ha. Cu tehnologie optimizată, producţia poate creşte până la 150 t/ha.

Tomate BUZĂU 22

Soi semitardiv, cu crestere determinată, viguros. Fruct mare, greutate medie ~180 g, de formă globulos-turtită. Suprafaţa fructului - netedă uşor costată, culoare roşie uniformă pe toată suprafaţa. Fructul îşi păstrează fermitatea pe teren timp de 10-12 zile. Se cultivă în toate zonele favorabile culturii tomatelor. Tolerant faţă de atacul principalilor agenţi patogeni. Potenţialul de productie - 70-80 t/ha. În condiţii foarte bune de cultură poate produce până la 90-100 t/ha.

Tomate BUZĂU 4

Soi timpuriu de câmp, cu creştere determinată şi coacere concentrată a fructelor; tufă de vigoare medie, cu foliaj verde mediu; fructe cu formă rotund-uşor înaltă, greutate medie de 100-150 g şi indice de formă de 1.02-1.1; culoare verde-deschis înainte de maturitate şi roşu intens la maturitatea fiziologică, adecvată pentru industrializare; prezintă 3-4 loji seminale; fermitate bună, rezistente la crăpare şi păstrare; substanţă uscată 5,8-6.2 %; calităţi organoleptice deosebite; 107- 110 zile de la răsărire la coacerea primelor fructe. Tolerant faţă de boli. Potenţial de producţie: 55-65 t/ha. În condiţii bune de cultură poate produce până la 90 t/ha.

Tomate BUZĂU 47

Soi semitimpuriu, cu creştere determinată, vigoare mijlocie. Fruct mijlociu, greutate ~100 g, formă sferică, uşor turtită. Suprafaţa fructului este netedă, de culoare roşie-uniformă. Fruct ferm, coacere concentrată, conţinut ridicat în substanţe utile - recomandat pentru industrializare, putându-se recolta mecanizat. Se cultivă cu succes în toate zonele favorabile culturii tomatelor. Tolerant faţă de boli. Potenţialul de producţie - între 50-70 t/ha, ajungând chiar la 85 t/ha.

Tomate BUZĂU 50

Soi timpuriu cu creştere nedeterminată, talia medie a plantei 1,90 cm, prima inflorescenţă apare după 4 – 5 frunze, cu 6–7 fructe în inflorescenţă; fructe sferice uşor alungite, cu 3 – 4 loji seminale, fără calotă verde înainte de maturare, cu fermitate bună şi rezistenţă la crăpare. Fructul are o greutate medie de 260 g, înălţimea de 8,66 cm şi grosimea de 7,46 cm. Gustul fructului este plăcut, cu aspect comercial atractiv. Soi pentru cultura în câmp deschis, destinat consumului în stare proaspătă; potenţial de producţie: 40 – 50 t/ha.

Tomate CARISMA

Soi de tomate tip cireaşă, cu creştere nedeterminată, productiv, destinat cultivării în spaţii protejate şi câmp deschis. Fructele rotund înalte, de circa 25 g, se remarcă prin gustul plăcut, dulce, coloritul roşu intens şi aroma deosebită. Se pot recolta şi în ciorchine. Destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării - conservate la borcan în suc de tomate. Rezistenţă bună la depozitare. Plasticitate ecologică mare.

Tomate CORALINA

Soi de tomate tip cireaşă, cu creştere nedeterminată, productiv, destinat cultivării în spaţii protejate şi câmp deschis. Fructele rotund înalte, de circa 25 g, se remarcă prin gustul plăcut, dulce, coloritul roşu intens şi aroma deosebită. Se pot recolta şi în ciorchine. Destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării - conservate la borcan în suc de tomate. Rezistenţă bună la depozitare. Plasticitate ecologică mare.

Tomate DARSIRIUS

Soi semitimpuriu de tomate cu creştere determinată, destinat industrializării. Fructe pruniforme, de culoare roşu închis, cu luciu, ferme, cu o greutate medie de 60-80 g, fără capac verde, se recoltează uşor, fără codiţă. Conţinut în substanţă uscată de peste 6%, cu o producţie medie de peste 2.5 kg / plantă. Număr mic de seminţe în fruct. Soi înzestrat genetic cu rezistenţă la bolile specifice tomatelor şi nematozi. Capacitate de păstrare a fructelor după recoltare - peste 10 zile.

Tomate KRISTINICA

Soi semitimpuriu, destinat industrializării şi consumului în stare proaspătă. Creştere determinată şi vigoare medie, Destinat cultivării în câmp pentru industrializare, se pretează foarte bine în culture ecologice şi chiar în solaria. Fructe colorate în roşu intens cu o greutate medie de 80 – 120g, ferme, rezistente la transport şi păstrare; potenţial de producţie: 35 – 50t/ha.

Tomate MARATONUS

Soi semitimpuriu de câmp, creştere determinată; tufă viguroasă, foliaj verde deschis; fructe rotund-uşor înalte, greutate medie de 150-240 g, culoare verde-deschis înainte de maturitate şi roşu intens la maturitatea fiziologică; 4-5 loji seminale; fermitate bună, rezistente la crăpare şi păstrare; conţinutul în substanţă uscată 6.0-6.4%; pentru consum în stare proaspătă şi industrializare; 115-120 zile de la răsărire la coacerea primelor fructe. Tolerant faţă de principalele boli şi dăunători. Potenţial de producţie: 70-75 t/ha. În condiţii bune de cultură poate produce până la 100 t/ha.

   

Anunță prietenii!  

   

Pagina pe Facebook