S.C.D.L Buzău – Cercetare, inovație și pasiune pentru legumicultura românească!

Lobodă Zorina

loboda Zorina

Lobodă Zorina

Atriplex hortensis L. forma rubra L.

Caracteristici morfologice:

Soi timpuriu de lobodă roșie, cu frunze cărnoase și catifelate, de culoare violaceu-purpurie. Poate fi recoltat la 60 de zile de la răsărit, atunci când plantele au 3-5 frunze adevărate. Când plantele sunt lăsate să formeze tulpini, recoltarea frunzelor se face treptat, la interval de 2-4 zile.

Cerințe tehnologice:

Se seamănă la adâncimea de 1,5-2 cm: în luna martie pentru cultura anticipată și la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie pentru cultura succesivă. Semințele germinează începând de la 20 °C și răsar în 7-10 zile de la semănat, în funcție de temperatura aerului și umiditatea solului. Recoltarea se face în luna mai pentru cultura anticipată și între 10 și 20 octombrie pentru cultura succesivă. Poate fi cultivată în toate zonele țării, în spații protejate sau în câmp deschis.

Caracteristici productive și de calitate

Producția poate ajunge la 40 t/ha, atunci când frunzele de pe tulpini se recoltează eșalonat. Plantele tinere pot fi consumate proaspete sau conservate prin fierbere și/sau congelare.